Amintiri din copilărie de Ion Creangă,partea a III-a(rezumat)

În partea a treia, autorul începe cu un monolog, cu cugetul său: „-Nu mi-ar fi ciudă încaltea, când ai fi şi tu ceva şi de te miri unde, îmi zice cugetul meu...“. Autorul descrie satul Humuleşti, satul natal, şi împrejurimile acestuia, aminteşte de istoria acestor locuri, cu domnitorii şi mitropoliţii ce s-au rânduit la scaunul Moldovei şi care „au trebuit să treacă măcar o dată prin Humuleşti“.
Se poate observa câtă importanţă are satul natal pentru Creangă. Nică, în acea vreme este adolescent, şi urmează cursurile Şcolii Domneşti din Târgu Neamţului, apoi pe cele de la Şcoala de Catiheţi, din Fălticeni. Se desparte de sat pentru o perioadă mai lungă şi urmează formarea lui Nică din punct de vedere social, relaţiile cu colegii de şcoală, cu vărul său Ion Mogorogea, Gâtlan, Trăsnea, Oşlobanul, împreună cu care stătea în gazdă la Pavel Ciubotarul. Aici îşi aduceau mâncare de acasă, şi iarna se îngrijeau de lemne pentru foc. În acest capitol se pune accent pe „fabrica de popi“ din Fălticeni, pe obiceiurile fiecărui membru din tagma preoţească sau monahală, pe manualele şcolare, greu de priceput pentru unii dintre aceştia, pe învăţarea mecanică, drept exemplu ar fi Trăsnea. Pentru Trăsnea gramatica era de neînţeles. Nică mai povesteşte şi de serile petrecute la crâşmă, unde mâncau plăcinte şi găini fripte, beau vin şi se distrau pe cinste.
Toate acestea, oferă o imagine asupra şcolii româneşti din acea perioadă.