În cîteva minute,pleacă trenul.Autorul acestei povestiri,aleargă la casa de bilete,apoi pe peron spre tren,şi,în sfîrşit ajunge în vagon.Aici găseşte un compartiment mai comod în care se află deja o damă,ce era însoţită de un căţel lăţos,plin de funde,de panglici roşii şi albastre.Cum a intrat în compartiment,căţelul,pe nume Bubico,a şi început să-l latre ca pe un răufăcător.Cocoana,încerca cu multă blîndeţe să-şi potolească potaia.Dar,nu trecu multă vreme si apăru conductorul.Bubico,parcă scos din minţi începu sa latre la acesta,mai ales atunci cind cocoana îi întinse biletul ei.Din nou,aceasta,încearca cu multa dragoste in glas sa-l potoleasca pe Bubico,mîngîindu-l ,,mumos,,.Cocoana îşi aprinde o ţigară....vreau să-mi aprind şi eu,îmi dau seama că nu am chibrituri şi încerc să mă apropii de cocoană pentru un foc,însă iar sunt lătrat de jigodie.Într-un final încerc să mă apropii de căţel,făcîndu-i complimente,dîndu-i bomboane.Dar,în mintea mea plănuiam cu totul altceva.Cocoana măgulită de apropierea dintre mine si Bubico,a început să-mi povestească ce a păţit căţelul cu Bismarck,cîinele ofiţerului Papadopolinii.Ba chiar mi-a povestit şi genealogia favoritului.Între timp îl servea pe ,,băiatul mamiţii,, cu zăhărel şi lapte,serveşte şi ea,lapte din acelaşi pahar.Eu ajung la capătul răbdării,îl iau pe Bubico în braţe şi deschid geamul în ideea de a mai aerisi compartimentul,apoi Bubico dispare ca un porumbel alb în noaptea neagră.L-am aruncat pe geam,cocoana înebunită de disperare trage semnalul de alarmă şi leşină.Ajunşi la destinaţie,cocoana zdrobită de nenorocire se deşteaptă din leşin,iar eu îi spun adevărul şi dispar în noapte.Ea leşină din nou...
Foarte bun rezumatul.VA multumesc!
RăspundețiȘtergereAm luat 10 yey
ȘtergereFoarte bun am luat 10 yey
ȘtergereAm luat 10
ȘtergereSi eu la fel am luat 10 cu steluta cel mai fain rezumat
ȘtergereSi eu am luat tot 10 cel mai fain rezumat
ȘtergereMi se pare bun dar am observat verbe la imperfect nu la prezent sau la perfect compus .
ȘtergereDar e bun si astept un 10 cu el
E bun si ma astept sa iau 10 cu el.
ȘtergereVa multumesc ca e moka.
10 scrie pe el
ȘtergereImi place o sa iau 10
Ștergerefoarte bun
RăspundețiȘtergereesti foarte priceput :) tine-o tot asa
RăspundețiȘtergereai vrun rezumat si pt vizita ?
RăspundețiȘtergeresa faci si tu alinetele dar e foarte bun
RăspundețiȘtergerePrimesti nota 10
RăspundețiȘtergereMultumesc mult!!
RăspundețiȘtergeree bun dar mai baga alinte...In rest tine-o tot asa:)
RăspundețiȘtergeresuper.Daca poti sa faci si pt. Amicii de I.L.CARAGIALE
RăspundețiȘtergereMultumesc ! e fromos
RăspundețiȘtergereai folosit 2 pers diferite dar tot 10 ai
RăspundețiȘtergereE cat de cat bun,e fidel schitei,dar la inceput ai folosit persoana a treia si apoi persoana intai,ceea ce nu prea e corect.E doar o critica constructive pt ca ai potential.
RăspundețiȘtergerebun rezumatul am luat 10 pe el
RăspundețiȘtergere10,frate a iesit frumos rezumatul
RăspundețiȘtergereSUPER AM LUAT 10 MS MULT
RăspundețiȘtergereFoarte bun ,mersi!
RăspundețiȘtergereE super! Am luat 10+ pe el!
RăspundețiȘtergeream luat 10 pe el
RăspundețiȘtergere!!!!!!
Thanks brotha!
RăspundețiȘtergerenota 10
RăspundețiȘtergereE scurt si fain
RăspundețiȘtergereAm luat un 10 !!!! Merci mult!!!
RăspundețiȘtergerefoarte bun , merci mult de tot
RăspundețiȘtergereHabar n.ai cat de mult iti multumesc !!:**
RăspundețiȘtergereMs muuuuult !!!! :*******
RăspundețiȘtergereMs muuuuult !!!! :*******
RăspundețiȘtergerefff bun MERSI! :)
RăspundețiȘtergereAm luat 9,50!!!!
RăspundețiȘtergere9,50Yhaaaaa
RăspundețiȘtergeremersi mult
RăspundețiȘtergereSe scrie merci !!! Cuvântul provine din franceza tontule !
Ștergeremultumesc mult
RăspundețiȘtergere10
RăspundețiȘtergereMultumesc =]
RăspundețiȘtergereda poi 9,90
RăspundețiȘtergeremai salvat de la un 4 :D
RăspundețiȘtergereFoarte bine cine a scrie
RăspundețiȘtergereFoarte bine .profesorul meu de romana sper se fie fericit pentru ca nu prea stiiu se scriu limba romana pentru ca rezumatul de bubico era pentru pregatire.multumesc mult😙😘😚😍🙆👀👱👼👼
RăspundețiȘtergereMultumesc
RăspundețiȘtergeredaca nu era situl asta nu luam10 luam 4
RăspundețiȘtergere1010101010101
RăspundețiȘtergereMultumesc
RăspundețiȘtergereMultumesc
RăspundețiȘtergeresuper multumesc de rezumata am luat 10 ms mult
RăspundețiȘtergereBa Esti cel mai Op thx OoOoooKpoo
RăspundețiȘtergereEste foarte bun și aștept un 10
RăspundețiȘtergereSuper rezumat....sper sa iau 10......oricum mersi
RăspundețiȘtergeremmmmmmmmm merge
RăspundețiȘtergereAm loat 10 mulțumesc💋
RăspundețiȘtergereAm loat 10 mulțumesc💋
RăspundețiȘtergereFoarte frumos......10
RăspundețiȘtergere