Bunica de Barbu Ştefănescu Delavrancea(rezumat)

Bunica era înaltă şi slăbuţă,cu părul alb şi creţ,cu ochi căprui,cu gura strânsă care ascundea nişte dinţi ca de pieptene.Atunci,când venea de undeva,îi oferea nepotului întotdeauna câte ceva,ori alune,ori stafide,ori turtă-dulce.Apoi bunica şi nepotul se duceau la umbra dudului din fundul grădinii.Ea răsucea un fir lung şi subţire din furca cu caier de in,iar nepotul se culca pe spate cu capul în poala ei.Astfel privind spre cer,printre frunzele dudului,nepotul se lasă legănat de glasul dulce al bunicii,care-i spunea poveşti.
Nepotul se simţea atât de bine cu capul în poala bunicii,că numaidecât adormea şi doar,ca prin vis, reuşea să asculte povestea.Poala bunicii era fermecată iar nepotul fericit dormea sub privirile şi zâmbetul ei.