Prima zi de şcoală

Pentru fiecare dintre noi,prima zi de şcoală rămâne o zi specială,unică,plină de emoţii,pe care ne-o amintim întotdeauna cu plăcere.
Pentru mine,primul pas în clasa a întâia,a fost,ca şi atunci când, începi să citeşti o carte,şi eşti doar la prima pagină,… un necunoscut!
Am păşit în clasă,însoţit de părinţi,într-o clasă plină de copii şi părinţi,băncile erau pline de flori şi de ghiozdane viu colorate.
A fost o imagine frumoasă,luminoasă.
Doamna învăţătoare era la catedră,ne-a întâmpinat cu mult drag,cu zâmbetul pe buze,a fost ca o gazdă primitoare…După un timp,părinţii ne-au lăsat în grija doamnei învăţătoare.Ne-am cunoscut mai bine.Doamna învăţătoare s-a prezentat,apoi ne-a strigat pe nume pe fiecare în parte.
Prima zi de şcoală a fost “startul”într-o viaţă nouă,viaţa de şcolar,educaţie,disciplină,respect,dar şi veselie,satisfacţii,bucurii.

Şcoala,în trecut

În vacanţa de vară am fost în vizită la bunici.Am aflat multe lucruri noi,în dialogul meu cu bunicii din partea mamei,şi chiar cu străbunica mea în vârstă de optzeci şi unu de ani.
Spre mirarea mea,străbunica ţine minte cum s-a numit instrumentul de scris pe care ea l-a folosit în clasele primare.Acesta se numea griflu,cu care copiii scriau pe tăbliţe.Când se umplea tabla(aceasta ţinea locul caietului)se ştergea cu buretele şi apoi scriau din nou,de la început.
Aveau ore şi de dimineaţă şi după-amiază cu o pauză de masă la prânz.
Bunica mi-a povestit că învăţătorul ei îi învăţa şi în afara orelor,şi să danseze.Învăţau să scrie,să citească,iar la matematică,să adune,să scadă,tabla înmulţirii.
Bunicul mi-a povestit că învăţătorul lui,după ore îi punea pe băieţi să-l ajute la treburile gospodăriei sale.
În acele vremuri era obligatoriu să absolvi şapte clase.
Mi-a făcut plăcere să-mi ascult bunicii,să aflu atâtea lucruri noi despre viaţa lor de şcolar şi să fac o comparaţie între “elevul de azi şi elevul de demult”.

Colţ Alb de Jack London(rezumat)

Bill şi Henry,doi oameni curajoşi se află în ţinutul sălbatic al nordului,Wild-ul,acolo unde gheaţa nu se topeşte niciodată.Ei trec printr-o serie de aventuri.Au rămas doar cu trei cartuşe şi trebuie să facă faţă haitelor de lupi înfometaţi care-i ameninţau zi şi noapte.Aveau o sanie trasă de şase câini iar în spatele saniei se afla şi coşciugul lordului Alfred,care îşi pierduse viaţa în acele ţinuturi nemiloase.Aprinderea unui foc mare şi aruncarea asupra lupilor cu tăciuni aprinşi era singurul mod de a îndepărta fiarele flămânde. Însă,nici focul nu putea fi întreţinut în permanenţă,astfel că,trei dintre câini au căzut pradă lupilor.Din păcate,Bill a avut aceeaşi soartă crudă.Henry a rămas singur.A trebuit să înfrunte colţii fiarelor timp de mai multe nopţi.
Ameninţat,Henry făcu un cerc de foc şi se puse în mijlocul lui,sperând ca lupii să se retragă.Coşmarul lui Henry,frică,spaimă,nesomn,foame şi frig,aveau să se termine.Căci odată cu venirea zorilor,au venit oameni ca să ridice coşciugul.
Apoi,atenţia se îndreaptă asupra lupoaicei Kiche.Ea a fost cea mai curajoasă din haita de lupi,apropiindu-se cel mai mult de focul lui Henry.Kiche,dă viaţă la 5 pui.Unul dintre ei supravieţuieşte,un pui cenuşiu este numit de un indian Colţ Alb.Colţ Alb este prins de indianul Castor Cenuşiu şi dus în tabăra de indieni de pe fluviul Mackenzie.El este supărat şi atacat de ceilalţi câini din haită,mai ales de Lip-Lip,un câine ager dar şi de mânia oamenilor.El este vândut lui Smith cel Frumos în Fort-Yuko din cauza foametei.Colţ Alb era bătut de Smith cel Frumos,astfel că a devenit un câine-lup crud,ucidea orice animal care intra în cuşcă lângă el.Însă,Smith cel Frumos,om fără inimă puse în cuşca lui Colţ Alb un buldog fioros şi aştepta să vadă cine învinge.
Însă au intervenit doi străini:Wudon Scott şi Matt care au salvat viaţa lui Colţ Alb.Colţ Alb a avut parte în continuare de o viaţă fericită alături de noul lui stăpân:judecătorul Wudon Scott.Judecătorul a fost însoţit de Colţ Alb în San Francisco şi în Sierra Vista,unde vor rămâne.Colţ Alb este tratat cu blândeţe,iar instinctele de fiară vor dispărea.Va salva viaţa stăpânului de două ori.Prima dată a alertat familia când judecătorul cade de pe cal şi a doua oară îl atacă pe Jim Hall care vroia să îi omoare stăpânul.Colţ Alb se alege cu trei coaste rupte şi cu un picior frânt.După o perioadă petrecută în strânsoarea ghipsului,stăpânul hotărăşte să îl dea jos.În prima zi de recuperare Colţ Alb se întâlneşte cu Collie şi cu numeroşii săi pui.Unul dintre pui se agaţă de Colţ Alb,iar el îi lasă şi pe ceilalţi să se caţere şi să se rostogolească pe el.
Colţ Alb adoarme cu ochii la soare şi cu căţeluşii jucându-se pe el.

În casa bunicilor de Ionel Teodoreanu(rezumat)

Afară ninge. Poate, un deget mic de copil desenează pe un geam aburit o căsuţă cu o uşă, două ferestre şi un horn, de unde iasă fum. Astfel începe iarna.
Casa bunicilor e fantastică. Acolo domneşte ordinea, curăţenia şi respectul. Ori de câte ori copiii pleacă cu părinţii la bunici, aceştia sunt bine instruiţi pentru a nu face obrăznicii. Prin urmare, copii sunt ca nişte prizonieri, între ochelarii bunicilor şi ochii părinţilor.
Pornesc spre casa bunicilor într-o trăsură, trasă de doi armăsari năzdrăvani. Mama nervoasă, într-o rochie elegantă şi cu o cutie de bomboane pe genunchi, tata fumează. Şi salută pe toată lumea iar copiii stau smirnă în faţa mamei. Ajung la casa bunicilor în „Beilic“. Mama intră prima apoi tata iar mai apoi copiii. Toţi sărută mâna bunicilor. Într-o tăcere deplină şi după un ritual bine stabilit se serveşte cafeaua şi bomboanele vechi copiilor. Copiii stau cuminţi şi nu au voie să facă nimic.
E teribilă casa bunicilor!
Nepoţii au crescut iar părinţii nu mai sunt atât de tineri, însă bunicii au rămas aceeaşi. Nepoţii sunt plini de păcate. Cel mic cu păr de aur creţ e bătăuş, merge cu bicicleta cu mâinile la spate printre tramvaie şi trăsuri, scoate limba şi râde la toţi oamenii din jurul lui.
Cel mijlociu fură ţigări din biroul tatei, are note proaste la şcoală şi e leneş. Iar, cel mare e „şi mai şi“. Tata a fost convocat la şcoală de către director pentru că, băiatul cel mare e „Ruşinea unei şcoli model“...Într-o zi copilul cel mic se îmbolnăveşte, apoi şi cel mai mare. Astfel că, mama hotărăşte ca mijlociul să plece la bunici pentru a fi protejat. Prin viscol şi zăpadă ajunge la poarta bunicilor. Îi deschide bunicul, mult mai primitor decât bunica. Apare şi bunica cu privirea ascuţită, care îl conduce în odaia unde a copilărit tatăl său bineînţeles după ce îl dojeneşte la fiecare pas. Nepotul se dezbracă în linişte, însă nu poate adormi. Se aşează în fotoliul din faţa sobei şi se gândeşte cu fruntea încreţită, la viforniţa de afară, la orele de şcoală, la fraţii lui bolnavi, la sărbătorile şi vacanţele prea scurte, la faptul că nu e acasă şi la bunici e în surghiun, şi totuşi zâmbeşte. Bunicii îşi petrec viaţa de zi cu zi după un ritual de neclintit. Se trezesc devreme, servesc mesele la ore fixe, seara de asemenea se culcă devreme.
Noaptea târziu, după ce adorm bunicii, nepotul îşi aprinde o ţigară. Lucru neobişnuit în casa bunicilor. Din nefericire este descoperit şi de bunica şi de bunicul. Bunicii aveau în casă o fată care îi ajută la treburile gospodăriei. Bunicul îi spunea Măriuca iar bunica îi spunea Mariţa. Cei doi bunici aveau un motan bătrân, care în fiecare noapte dormea la picioarele bunicului. Motanul era ca un membru al familiei, era îngrijit şi protejat în special de către bunicul. Bunicii ţin la anumite tradiţii, primesc preotul în casă, pentru a le sfinţi casa, primesc musafiri, îi servesc cu bunătăţi. Chiar dacă bunica e mai răutăcioasă, în sufletul ei e corectă şi dreaptă. În ciuda faptului
că-şi dojeneşte mereu nepotul, ţine foarte mult la el şi prin atitudinea ei doreşte să-l educe. Bunica îi ajută pe toţi care-i cer ajutorul, bineînţeles după câteva vorbe de duh.
Într-o zi, nepotul a aflat o întâmplare neplăcută din viaţa bunicilor. Se pare că tatăl lui a avut o soră care a murit la nouă ani. A fost o descoperire impresionantă pentru nepot, iar acea întâmplare nefericită a lăsat urme adânci de tristeţe în viaţa bunicilor.
O altă zi petrecută în casa bunicilor cu ceai cu lapte şi cu rom a fost aceea în care bunica citeşte Vieţile Sfinţilor, bunicul gazeta iar nepotul lecţia de istorie. Celor trei li se alătură motanul. Bunica, cu ochii , când în carte, când la nepot, din nou îşi apostrofează nepotul, cum că nu învaţă, nu ia note bune, prin urmare, ce-o să facă el în viaţă!
Se apropie ziua în care părăseşte casa bunicilor, se întoarce acasă la fraţii şi părinţii lui. Înainte de plecare poartă un dialog cu bunica, dialog din care reiese că atunci când va fi mare poate c-o să scrie cărţi cu bunica, bunicul, motanul bunicului, vorbele bunicei...casa bunicilor. Bunica oftează. Afară ninge.

Sonet III de Mihai Eminescu

Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii -
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind - ca-n vis, aşa vii!

Cobori încet... aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,

Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în braţe -
Pe veci pierduto, vecinic adorato!

Imnul naţional al României de Andrei Mureşanu

 Deşteaptă-te, române



Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;

Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,

Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,

Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,

Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,

„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!

Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,

Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,

Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,

În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când patria sau mama, cu inimă duioasă,

Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;

Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;

Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!

Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,

Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ!

Doina de Mihai Eminescu

De la Nistru pân' la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân' la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân' în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul - frate cu românul -
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă -
Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!
Ştefane, Măria ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las' arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară -
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!