Oltenii lui Tudor de George Cosbuc

Vine-un chiot dinspre munte,
Vine freamăt din păduri -
Tudor domnul vine-n frunte,
Cu mulţimea de panduri!
Iar din Jiu, din apă sfântă,
Iese cântec vitejesc,
Şi cu glas de surle cântă
Tot poporul românesc.

Lasí să-i sune surle-n ţară,
Să-şi adune-olteni destui,
Ţara s-o vedem noi iară
Veselă pe urma lui -
Mândra patrie română
Nu sub braţ de oameni slabi,
Ci voinică şi stăpână
Cum a fost sub Basarabi.

Zboară corbi pe sus, băiete,
Cârduri negre se-nvârtesc,
Şi se zbat de-atâta sete
Şi de foame se izbesc:
N-au s-aştepte-oltenii rugă
Să le dea de hrană-n văi -
Oh, ciocoi, te-ajung în fugă
Toţi răzbunătorii tăi!

Cine vrea părtaş să fie
Dreptului pe-acest pământ
După Tudorin să vie!
Că-i trimis de Domnul sfânt
Să ne scape-acum odată
De ciocoi, căci Dumnezeu
Însuşi s-a pornit să-i bată,
Cum ne bat şi ei mereu.

Ridicaţi, români, Dreptăţii
Steag cu sfântul George-acum
Sfintei Legi şi libertăţii
Faceţi-i odată drum!
Cine nu-i cu voi, să ştie
Că izbit va fi de voi,
De cei straşnici în mânie
Şi din leagăn de eroi.

Domnul Tudor să trăiască!
Sus cu toţii, pui de lei,
Pentru ţara Românească,
Pentru drepturile ei!
A-mbrăcat cămaşa morţii
Domnul Tudor, ca Hristos,
Dar schimba-va pasul sorţii,
Va trânti dranii jos!

Pablo Picasso

Picasso a fost reprezentantul cel mai renumit,influent si admirat al picturii secolului al XX-lea;un talent enorm,capabil sa renască permanent,sa absoarbă tradiţia si să o transforme in punctul de plecare al avangardelor.Realizările lui stilistice reprezintă evoluţia coerentă a unui drum străbătut sub deviza celebrei fraze a artistului:”Eu nu caut,ci găsesc”.Băutoarea de absint se plasează in aşa-zisa “perioada albastr㔺i este rezultatul unor studii începute la Barcelona si continuate la Paris,care au avut ca obiect o figură feminină solitară,stând într-o cafenea,refugiul celor fără adăpost,al dezmoştenitilor,cărora pictorul le dedică tablourile din această perioadă.Este o temă deja abordată de impresionişti,dar Picasso o dezvoltă intr-o manieră contraimpresionista,nu numai din punct de vedere formal,ci şi prin felul in care descrie atitudinea melancolică si rezervată a femeii a cărei privire exprimă singurătatea si aşteptarea.În spatele ei se află un perete roz, în faţa ei o masă:pare înconjurată din toate părţile,izolată într-un colţ, atât vizual, cât şi din punct de vedere metaforic. Culoarea rochiei intensifică paloarea bolnăvicioasă a feţei şi a mâinilor şi iese în evidenţă pe fondul sordid,emblematic pentru existenţa abandonată a femeii.
(extras din vol.1 colecţia marile muzee ale lumii,ziarul adevărul).